Cătălin. Elev. Viitor inginer electronist. Din Șimleu Silvaniei.

Am început acest proiect – ”Un portret pe zi” – din dorința de a face zilnic ceva din punct de vedere fotografic. Ceva cât mai simplu, cât mai ușor de realizat tehnic pentru a nu putea invoca diferite scuze (n-am avut aparatul la mine, nu am avut acces la computer, etc.).
Am găsit această formulă: realizez zilnic un portret unei persoane cu pare ”m-am intersectat” în ziua respectivă, cu care am interacționat și care este conștientă de faptul că o fotografiez.
Portretele vor fi alb-negru, prelucrarea va fi sumară, pe telefon sau tabletă (dar nu obligatoriu).
Nu mi-am propus un număr anume, un termen, o categorie de oameni anume.
Am auzit și de alte proiecte similare – de unele dinainte / de altele ulterior.
”100 de străini” este unul dintre ele – presupune să abordezi 100 de străini, să le ceri permisiunea de a le realiza un portret, să obții câteva informații despre ei.
50 de zile, 50 de portrete cu obiectivul de 50mm – o altă idee.
Humans of New York – un alt proiect pe care îl urmăresc / admir – de asemenea ”The Atlas of Beauty” al Mihaelei Noroc.
La un moment dat am introdus și eu 2 subcategorii – ”100 Strangers” și ”Humans of Șimleu” – încă nu știu sigur dacă voi merge sau nu pe această direcție.
Sper să vă placă. Orice feedback este binevenit.
Mulțumesc!
Paul G. Pasztor
Cătălin. Elev. Viitor inginer electronist. Din Șimleu Silvaniei.
Septimiu. Inginer. Primar al orașului Șimleu Silvaniei. Cel mai mare vis al său este reabilitarea cetății Bathory înainte de încheierea mandatului.
Alina. Din Șimleu Silvaniei. Elev. Va urma Medicina la Cluj.
Elev la una din multele școli de pictură din Baktapur. Am fost atât de bucuros că a acceptat să-i fac fotografii în timp ce pictează încât am uitat să o întreb cum o cheamă sau câți ani are.
Realizează o „mandala” – a reprezentare în plan a unei stupe văzute de sus.
Manis. 20 de ani. Din Kathmandu. Vinde suveniruri într-un mic magazin din zona Templul Maimuțelor (Swayambhunath).
Santos. 40 de ani. Din Kathmandu. Ghidul nostru în 2011 (Lang Tang Valley). L-am reîntâlnit anul acesta cu imensă bucurie.
Kamala. 26 de ani. Din Patan. Vinde suveniruri în piața principală.
Tripti. Din Kathmandu. Solist vocal / cântece tradiționale nepaleze.
Ami. Din Kathmandu. Stewardesă la Yeti Airlines.
Irina. Din München. Lucrează în IT. Pasionată de fotografie.